Diana Lupu este psiholog și trainer, absolventă a Facultății de psihologie și științele educației din București și deținătoare a unui Masterat de formarea formatorilor la aceeași școală. Diana s-a implicat și în Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen, inițial ca voluntar și în prezent ca trainer în programe de dezvoltare pentru femei care au experimentat violența domestică. În prezent este psihoterapeut în relații de cuplu și familie și Training Manager la Școala de Valori.
“Când spun generozitate mă gândesc la a oferi. Cred că e un cuvânt cu substanță, este vorba de multă empatie, despre a fi prezent pentru comunitate, a fi prezent pentru tine, pentru că oferim și noi și oferim din noi celorlalți.”
Spune și tu povestea ta pe social media. Desenează o inimă pe mână și fă-ți un unselfie, filmează-te sau creează un event la care pot participa și alții sau simplu, scrie într-o postare ce faci de GivingTuesday. Adaugă hashtag #puneinima și tag @GivingTuesdayRomania ca să-i inspiri și pe alții. Mulțumim!