Ce: Voluntariat Cine: ONG Asociația Cu copiii la povești
Când: 14 - 30 noiembrie 2022 Unde: Alba Iulia Alba

Cu bucurie, în preajma „Săptămânii generozității” – Giving Tuesday 2022, anunțăm lansarea Campaniei „Povești în dar” – Ediția a III-a!

Din 2020 oferim drept și șansă la lectură oamenilor mari de mâine, iar anul acesta, prin generozitatea companiei Star Transmission & Star Assembly inițiativa noastră devine cu atât mai valoroasă cu cât fiecare dintre cele 12 pachete de cărți oferite cadou în zonele defavorizate ale județului Alba vor include 40 de titluri dintre cele mai bune cărți pentru copii disponibile pe piață.

Așadar, în perioada 14 – 30 noiembrie lansăm invitația cadrelor didactice din instituțiile de învățământ din zona rurală a județului Alba să completeze formularul online disponibil aici pentru a ne spune de ce ar trebui să primească clasa lor pachetul de cărți cadou. Astfel, 6 Grădinițe și 6 Școli primare de la sat își vor umple rafturile cu o minunată selecție de cărți valoroase in dezvoltarea celor mici. https://forms.gle/dWrNvYm4bGGib5bG7

Câștigătorii vor fi anunțați în data de 1 decembrie iar în săptămâna 5 – 9 decembrie vor fi oferite pachetele în dar. Iar pentru că împreună punem inimă și oferim magia ce se deschide cu fiecare carte, apreciem distribuirea Campaniei noastre pentru a ajunge la acele cadre didactice care au cea mai mare nevoie de ele!

Link-ul spre campania online îl găsiți aici: https://fb.watch/gNQns2ltP0/

Cu mare drag de carte, Echipa Cu copiii la povești