Este deja cunoscut faptul că asociațiile din România luptă constant pentru a sprijini domenii care mai de care mai diverse, de la educație, sănătate, comunitate, până la drepturile omului și ajutor umanitar. 

Și dacă pandemia a mobilizat atât ONG-urile, cât și oamenii de bine, care au donat cel mai mult în perioada pandemiei pentru a-i susține pe cei din linia întâi, dar și pe cei care aveau nevoie de suport în acea perioadă, situația politică actuală nu i-a descurajat pe români să facă fapte bune. 

Dimpotrivă, acum, mai mult ca niciodată, românii au dat dovadă de generozitate și au demonstrat că, uniți, pot face față oricărei situații. Iar în ajutorul lor au venit asociațiile, care au centralizat toate faptele bune, de la donații în haine, voluntariat, donații în bani sau chiar donații de sânge. 

O parte dintre asociațiile și fundațiile care au participat la mișcarea unitară de sprijinire a refugiaților din Ucraina sunt:

  • Salvați Copiii – care se află pe teren pregătită să acorde asistență umanitară copiilor și familiilor acestora;
  • Ajungem Mari – le asigură nevoile de bază, dar și dreptul la joacă în această perioadă;
  • Asociația ACCEPT – sprijină refugiații ucraineni cu alimente, transport, medicamente, precum și eforturile ONG-ului LGBTQIA+ ucrainean Insight pentru relocarea persoanele „queer” rămase blocate în mijlocul războiului din Ucraina;
  • Asociația Polgging pentru România – trimite materialele necesare către refugiații din Vama Siret;
  • Fundația Serviciilor Sociale Bethany – strânge fonduri necesare pentru ajutorul copiilor, femeilor și bătrânilor care au trecut sau vor trece granița în România, căutând adăpost;
  • Fundația Magic – ajută familiile cu copii cu transport, cazare, mâncare, produse de igienă, asistență medicală și logistică;
  • Zi de Bine – și-a propus să umple camioane cu ajutoare pe care să le trimită apoi către vama de la Sighet;
  • Hope and Homes for Children – au oferit adăpost și produse alimentare și de igienă pentru Centrul Maternal din Sighet, Centrul de Refugiați din București, sector 3 și pentru refugiații din vama Sighet. În continuare, au nevoie de ajutor pentru susținerea copiilor din orfelinatele din Ucraina care sosesc în România, Susținerea Centrelor de primire a refugiaților ucraineni, Asigurarea transportului către destinațiile europene către care se îndreaptă refugiații și acordare de suport psihologic;
  • Totul este posibil – pune cu prioritate la dispoziția refugiaților ucraineni donații disponibile în centrele sale umanitare;
  • Asociația Sus Inima – sprijină persoanele vulnerabile care tranzitează Sibiul, prin cazare, mese, transport, obiecte de unică folosință sau obiecte sanitare;
  • Asociația Centrul Creștin Profides – colectează , achiziționează și distribuie produse alimentare și de îngrijire personală;
  • Asociația Volunteer for Life – își propune să achiziționeze containere special amenajate tip „MAMA și COPILUL” pentru refugiații ucraineni;
  • Hospice Casa Speranței – primește refugiați ucraineni care au nevoie de adăpost, îngrijire medicală, sprijin social și psihologic;
  • Asociația Pe stop – și-au propus să achiziționeze 20.000 de absorbante, suficiente pentru peste 1000 de fete și femei vulnerabile, timp de o lună;
  • Code for Romania – repornește mecanismul TaskForce și vine cu un ecosistem de soluții digitale:  o soluție de identificare de spații de cazare, o soluție de gestionare a resurselor, o soluție pentru a avea o imagine cât mai clară asupra rolurilor actorilor instituționali. În același timp, Code for Romania pune întreaga capacitate de expertiză a comunității de peste 2300 de voluntari la dispoziția societății civile din Ucraina și Republica Moldova;
  • Fundația Regală Margareta a României – oferă adăpost, hrană și îndrumare pentru familiile vulnerabile care au nevoie de sprijin urgent;
  • Armata Salvării România – adăpostește refugiați și oferim provizii și mese și servicii de consiliere;
  • Asociația Banca de Haine – colectăm și trimitem către refugiați: alimente neperisabile,produse sanitare si de igiena personala, produse de îngrijire a copilului mic sau sugar. 

Dacă și tu vrei să participi la misiunea de a sprijini refugiații din Ucraina, o poți face în mai multe moduri:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.