Dana Rogoz

Țin minte că mergeam deseori ca „Abramburica” prin spitale să le vorbesc, alături de Magician, copiilor bolnavi de cancer sau alte boli grave. Știam ce valoroasă poate fi o îmbrățișare pentru un copil într-un orfelinat. 

Sunt extrem de multe lucruri care ar trebui schimbate în spitalele din România, sunt nenumărate nevoi. Și da, nu le putem schimba pe toate peste noapte, așa cum ne-am dori, dar putem încerca să ne alăturăm unor inițiative, unor campanii care își propun să miște măcar un pic lucrurile înspre mai bine. Așa că, recent, am susținut campania inițiată de Salvați Copiii, aceea de a renova sala de nașteri a Maternității Polizu, care nu mai fusese renovată de peste 20 de ani. E un spital în care vin pe lume foarte mulți copii născuți prematuri, care au nevoi cu totul speciale.

Am plâns de fericire când am văzut că am depășit targetul propus. Am avut două luni la dispoziție pentru a strânge o sumă cât mai mare de bani. Pentru că împlineam 36 de ani, mi-am propus să încerc să adun 36.000 lei. Mi se părea o sumă uriașă, dar am zis să încerc. Într-un final, am strâns 72.141 lei. Au fost mulți donatori, printre care și colaboratori cu care desfășuram deja diverse proiecte, dar care au vrut să mă susțină și în acest demers, fără a avea nicio pretenție. E un sentiment foarte frumos să știu că am ajutat și eu la această renovare. Am vizitat de curând secția și e de nerecunoscut. Diferența e pur și simplu incredibilă. Întotdeauna am spus că toate mamele ar trebui să aibă dreptul de a-și aduce copiii pe lume în condiții de siguranță, iar toți copiii născuți prematuri ar trebui să aibă la dispoziție toată aparatura necesară existentă în anul 2021, care să le ofere șanse maxime la viață.

Dana Rogoz are 36 de ani, este actriță, iar până acum și-a dăruit ziua de naștere și a alergat la evenimente caritabile pentru a susține Fundația United Way România, Touched Romania și Asociația Monumentum. Află-i povestea pe www.galantom.ro și lasă oamenii buni să te inspire!

Dana este unul dintre oamenii de bine care au strâns fonduri pe Galantom pentru cauzele sociale în care cred. Le mulțumim tuturor și sperăm să te motiveze poveștile lor. Iar, cu ocazia GivingTuesday, te invităm și pe tine să-ți facem un Portret de Galantom, alături de fotograful Cristian Șuțu. Spune-ne ce faptă bună ai făcut în cursul anului sau ce vrei să faci în Săptămâna Generozității și înscrie-te în linkul de mai jos. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.