- GivingTuesday, sărbătoarea faptelor bune, s-a încheiat. În Săptămâna Generozității, între 1 și 8 decembrie, oamenii de bine au #pusinimă pentru cauzele în care cred;
- Pe site-ul saptamanagenerozitatii.ro au fost înscrise peste 50 de inițiative organizate de ONG-uri, companii, autorități locale sau oameni din comunități;
- Românii sunt invitați să fie în continuare generoși. Așa cum spune și mesajul inițiativei: „cu toții avem ceva de dat”, tot timpul anului.
GivingTuesday, cea mai mare mișcare mondială a generozității, a adus împreună și anul acesta ONG-uri, companii, instituții și oameni de bine care au făcut fapte bune. Astfel, în Săptămâna Generozității, între 1 și 8 decembrie, au fost înscrise pe site-ul saptamanagenerozitatii.ro peste 50 de inițiative de bine. Câteva dintre veștile bune rezultate în urma GivingTuesday:
- Pink Post s-a implicat în campanie pentru al doilea an consecutiv. Compania de curierat a livrat 150 de cutii către beneficiarii MagicBox și a oferit în plus 150 de seturi de jucării Playmobil. Mai mult, a trimis jucării către mai multe grupuri de copii din mediul rural;
- Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor a oferit peste 50 de fulare croșetate celor care au făcut o donație de 100 lei, prin intermediul inițiativei „Fular de la Bunica”. Banii obținuți îi vor ajuta pe voluntari să fie alături de bunici, cu pachete de alimente, vizite la domiciliu, mese calde livrate, lemne, medicamente, produse de curățenie, echipamente medicale sau mici cadouri de iarnă;
- Platforma „Donează cu Pago” a strâns 11.830 lei prin 212 donații, din care 133 sunt recurente. Banii au fost donați către 15 cauze cu impact în domeniile: protecția mediului, artă și cultură, sănătate, educație și social.
- Peste 100 de oameni și-au dăruit ziua de naștere prin intermediul platformei de fundraising Galantom. Chiar și brandurile și-au asumat asta, unul dintre acestea fiind Cărturești, care împlinește 20 de ani și strânge bani pentru Asociația Pirita Children și copiii din comunitățile defavorizate.
„Să îmbrățișezi un om care are umerii căzuți de greutățile vieții, nu este un gest mic deloc. S-ar putea ca din îmbrățișarea aia, el să-și găsească energia de a se îndrepta de spate și de a merge mai departe” – a spus Mirela Retegan într-unul dintre cele patru clipuri despre generozitate, care pot fi vizionate aici. Cuvintele Mirelei ilustrează foarte bine mesajul pe care GivingTuesday îl transmite oamenilor de bine, acela că nu există gesturi mici și că orice faptă bună poate contribui la schimbarea unei povești, a stării de spirit sau chiar a vieții cuiva.
Și pentru că oamenii sunt inspirați la rândul lor de alți oameni, comunitățile din mediul online s-au alăturat mișcării și au încurajat românii să-și înscrie gesturile de generozitate pe site-ul campaniei. Grupurile de Facebook „Schimb de Plante”, „Diana Mihăilă – Idei de organizare” și „Nu mai port” sunt doar câteva dintre comunitățile care s-au mobilizat de GivingTuesday.
Laszlo Bodor, cofondatorul Asociației Envision și unul dintre inițiatorii mișcării în România spune că „este incredibil să vezi cât de multe se pot face atunci când comunitatea se unește. Să vezi cum peste noapte apar zâmbete pe chipurile celor care nu au mai simțit bucurie de o perioadă bună de timp, este un sentiment minunat. Iar asta ne face să continuăm încrezători an de an, cu obiectivul de a transforma GivingTuesday într-o mișcare în adevăratul sens al cuvântului și în România. Anul acesta, doar în SUA, GivingTuesday a strâns donații de 2,47 miliarde de dolari pentru cei care aveau nevoie de susținere. Mai e mult până acolo, însă facem progrese importante de la un an la altul. Mulțumim tuturor celor care s-au alăturat mișcării în Săptămâna Generozității și îi încurajăm pe toți să continue să facă fapte bune. Pentru că GivingTuesday nu este doar despre o zi sau o săptămână a generozității, ci despre un stil de viață care ne însoțește pe parcursul întregului an.”
Parteneri de bine ai campaniei GivingTuesday de anul acesta sunt: Good Bureau, Donează cu Pago, Donorium, Galantom, Fă Bine, Asociația HEM, Asociația Techsoup, Eidos Foundation, Primăria Municipiului Alba Iulia, Cartier Hub. Mulțumim celor care au dus mesajul campaniei mai departe: Europa FM, PRO TV, Clinicile Regina Maria, Blitz TV.
Mulțumiri speciale merg către echipa Creative Broadcast, pentru realizarea clipurilor despre generozitate și tuturor partenerilor care au contribuit la inițiativa „Comandă cu inima”: foodpanda, Burger Van, cora, Adina Chițu, Georgiana Murășan, Marius Tudosiei și Radu Dumitrescu.